Epigrame de Nicolae Bunduri, pagina 24
La vecina de vizavi
La bătrâneți făcând bravada,
Mergând ades la o vecină,
Soția mea mă trece strada,
Doar, doar mă calcă o mașină.
epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsatu' Secului
La început de primăvară
Întreb și eu precum zevzecu';
Stimați conducători de țară,
În S. R. I. se lasă SECU'???
epigramă de Nicolae Bunduri din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lele de la Orăștie
Cu șorț, bundiță și cu ie,
Blonduțe ca lumânărica,
Sunt multe lele-n Orăștie...
Și-un pui de lele-n Costa Rica.
epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leul greu
Eu zic să ne vedem de drum
Cu leul (altă cale nu e)
C-așa cum e cotat acum,
Așa o să intrăm în U. E.
epigramă de Nicolae Bunduri din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Adi Beznă, la Costinești
Unde-i marea pân'la gleznă
Și o plajă foarte fină,
Cântă grav folk-istul Beznă:
"Faceți fraților lumină!"
epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Ducu Bertzi la piesa "Dor de ducă"
Spune-ntruna o fătucă,
Din pridvor privind sătucu:
Ba mă prinde dor de ducă,
Ba mă prinde dor de Ducu!
epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Ioan Petru Gârda, de ziua lui
Gârda, pe acest pământ,
Într-un an - oportunist,
Două zile este sfânt
Și o zi... epigramist.
epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Mircea Vintilă, la piesa "Madama de pică"
Pe Vintilă - tip cu plete
Și folk-ist de bun augur,
Îl admiră multe fete...
Și-o madam... de pici în kur.
epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Petru GĂRDA
Un mort șoptea cam pesimist,
Sub cel cavou cioplit cu dalta,
Că tu ai fi epigramist...
Părerea viilor e alta.
epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Vasile Șeicaru, la piesa "Aruncarea în valuri!
Domniței, pe faleză, la plimbare,
I-a spus Vasile vorbe ca-n povești:
"Iubita mea, să ne-aruncăm în mare"
(Venise soțul ei din București)
epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi o altă epigramă, o poți adăuga.
Pentru a recomanda epigramele de Nicolae Bunduri, adresa este:
