Epigrame de Valentin David, pagina 130
Culmea servilismului 2
E umil, neîndoios,
De mulți ani, pe șef îl știe
Numai de la brâu în jos;
Chiar de-i propria soție!
epigramă de Valentin David
Adăugat de Valentin David
Comentează! | Votează! | Copiază!

Discuții pentru bugetul UE
Dorind o nouă Europă,
Au dezbătut un nou raport.
Dar ajungând, la punctul mort,
Au apelat, urgent, la popă.
calambur epigramatic de Valentin David
Adăugat de Vărsătorul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echipa de șoc
Armate-avem peste hotare,
Câștigă bani, umblând pe străzi,
Decât în Schengen, trotuare,
Mai bine acas', autostrăzi.
epigramă de Valentin David
Adăugat de Vărsătorul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grosimea contează
Avem mulți porci, ce pot să zic,
Păcat c-avem un alt necaz;
N-avem nevoie de șoric,
Ci e nevoie de obraz.
epigramă de Valentin David
Adăugat de Vărsătorul
Comentează! | Votează! | Copiază!

La tarabă
Țara este de vânzare,
Șefii fură, fără frică,
Criza este tot mai mare,
Doar ocaua este mică.
epigramă de Valentin David
Adăugat de Vărsătorul
Comentează! | Votează! | Copiază!

O preotesă tânără
Tinerică, se vopsește,
Este cam colerică,
Se bârfește că nu este
Ușă de biserică.
calambur epigramatic de Valentin David
Adăugat de Vărsătorul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opțiune personală
O capră săltăreață
Și-a luat lumea în cap
Dorind să fie-n viață
Proțap.
calambur epigramatic de Valentin David
Adăugat de Vărsătorul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiune mortală
L-a sărutat necontrolat,
Că și-a pierdut suflarea,
Încât săracu'-a decedat
Pân' a venit salvarea.
epigramă de Valentin David
Adăugat de Vărsătorul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Post non-stop
Popa ne-ncetat postește,
Dar e gras, ba chiar umflat,
Toți bârfesc că se hrănește
Doar cu aer comprimat.
epigramă de Valentin David
Adăugat de Vărsătorul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poziția contează
De te-ai cățărat pe-un dâmb
Într-o lume de inepți,
Poți să judeci cât de strâmb
Din poziția... de drepți.
epigramă de Valentin David
Adăugat de Valentin David
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi o altă epigramă, o poți adăuga.
Pentru a recomanda epigramele de Valentin David, adresa este:
