Epigrame de Vlad Cernea-Jerca, pagina 3
Definiție
În speranța de-a trăi,
Pensia-i o glumă bună -
Ei mă-njură la o lună,
Eu în fiecare zi!
epigramă de Vlad Cernea-Jerca din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femei, femei
Femei, femei, cu-al lor parfum
Te-ncântă și-ți zâmbesc mereu;
Te însoțesc pe-al vieții drum
Dar duse sunt când dai de greu.
epigramă de Vlad Cernea-Jerca din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întâlnire cu alegătorii
Spunea distinsul altruist:
"Va curge miere și nectar!..."
Din sală, unul cu mult har:
"Am diabet!... Nu mai rezist!"
epigramă de Vlad Cernea-Jerca (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
- femeie
- Femeia-i o statuie vie,
Cu suflet cât un colț de rai -
O ții o viață-n colivie
Și-o plângi abia când n-o mai ai.
Femeia
definiție epigramatică de Vlad Cernea-Jerca din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Reușită în viață
În viața asta, cum s-ar zice,
Nimic nu e întâmplător -
De ai un unchi susținător
Și încă doi... să te ridice!
epigramă de Vlad Cernea-Jerca din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Meteahnă românească
Suntem o nație năucă,
Cu ifose în loc de sfinți -
Globalizăm dorul de ducă,
Uitând de dorul de părinți!
epigramă de Vlad Cernea-Jerca din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Precauție
Sunt capete, de plumb ori lemn.
De-aceea, când le întâlnesc,
Nebunul îl salut solemn,
În schimb pe prost îl ocolesc.
epigramă de Vlad Cernea-Jerca din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Adaptare
Mă-ntreabă unul bun de gură:
Când n-am nici subaltern, nici șef,
Eu, cum le trag o-njurătură?
Mi-o "trag" și singur când am chef!
epigramă de Vlad Cernea-Jerca din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cardiolog femeie
Nu mă-ndoiesc de-a sa menire,
Dar, zău, nu pot fi de acord,
Când eu îi cer leac de iubire,
Ea-mi dă pilule pentru cord.
epigramă de Vlad Cernea-Jerca din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Carte de vizită
De n-am la nume pus și "escu",
Rămâne discutabil cazul,
Căci am un unchi Vladimirescu
Și-un străbunic Mihau Viteazul!
epigramă de Vlad Cernea-Jerca din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă epigramă, o poți adăuga.
Pentru a recomanda epigramele de Vlad Cernea-Jerca, adresa este: