Epigrame despre obezitate, pagina 2

Scoate-mi, Doamne, ciocolata,
Taie-mi pofta de mâncare,
Subţiază-mi beregata,
Dar scurtează Postul Mare!

Verişorul meu, Vasile,
E obez şi-i supărat;
A pus douăzeci de kile,
Când el doar a... consumat.

Încerc s-o definesc pe "Doamna Jeana"
Şi nu găsesc accentul la sinteză,
Dar, pe genunchi, când birue stacana,
Îi zic duios: - Frumoasa mea obeză!

Un fin brunet, puţin obez,
Cu un picior în groapă,
De naş furat, după botez,
L-a cam băgat la apă.

Deşi sunt supraponderal,
Sunt vesel şi bonom din fire,
Că am slănină de Ardeal...
Având şoricul mai subţire!

Să scap de zeci de kilograme,
Obez fiind, ca vindecare,
Citesc a tale epigrame
Şi-mi piere pofta de mâncare!

Normal că-i mare cât o stâncă
Şi plin – de-ţi vine să îl scuturi,
Atâta vreme cât mănâncă,
Un ceas... şi treizeci de minuturi.

Cum demnitarii-s proşti, obezi,
Precum berbecii la proţap,
Nici bust nu poţi să le sculptezi...
Că din păcate nu au cap!

Că-i slabă sau că-i rotofeie,
Femeia este tot femeie.
Ba dacă-i supraponderală
Pe Rubens chiar îl bagă-n boală...

Când îmi aduce-n dar o floare
L-aş aşeza în dreapta mea;
Dar a ales să stea-n picioare
Că n-are loc pe canapea.

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secţiunea cu Epigrame despre obezitate, adresa este:

obezitate