Epigrame despre optimism, pagina 2
Plângăreți și optimiști
Chiar când urcușul e destul de greu
Și viața, uneori, îmi pare hâdă,
Decât "deștepții" ce se plâng mereu,
Prefer "neghibii" care știu să râdă!
epigramă de Ion I. Mioc din Antologia epigramiștilor români (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Minciuna are picioare scurte"
Așa-i, dar pentru optimiști,
Căci, după alte ipoteze,
Există mari specialiști,
Ce știu să-i pună... lungi proteze.
epigramă de Eugen Deutsch din Adevărul și minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reflecții
Gândul că acest guvern
Nu va fi ceva etern
M-a făcut mai optimist...
Până cade-o să rezist.
epigramă de Nicolae Gonț-Topor din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Optimism
De rău nicicând să nu-i vorbești
Pe medici, căci, orice s-ar spune,
Chiar dacă mori, de îi plătești,
Îți ies doar analize bune.
epigramă de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Optimism în criză
Noroc că nu am emigrat
La Pol, pe o banchiză,
Că între timp, s-a demonstrat
Că și acolo-i criză!
epigramă de Gabriela Gențiana Groza (12 ianuarie 2014)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Urarea unui pensionar
Atunci când s-a pensionat,
A promis să mă aștepte...
Și optimist mi-a declarat:
Să te văd bătrân, băiete!
epigramă de Vasile Dumitrache (aprilie 2014)
Adăugat de Vasile Dumitrache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Optimism
Că lumea merge spre dreptate
Speranțe sunt și optimism:
În drumul spre fraternitate
Suntem deja la nepotism.
epigramă de Corneliu Berbente din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dialog despre dreptate
- În țara asta românească
Dreptatea când o să domnească?
Iar unul, optimist sadea:
- Păi vom muri și vom vedea!
epigramă de Ioan Hodaș din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Optimiștii
Inși c-o logică deplină,
Neatinși de nicio boală,
La pahar, văd partea plină,
La femei, văd... partea goală!
epigramă de Nicolae Precupețu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui pianist nervos
Când bate cu putere-n clape
De crezi pianul c-o să crape,
Soției spun: - Fii optimistă,
Pianul nu-i ca noi, rezistă!
epigramă de Leonida Secrețeanu din Culegere de epigrame (1976)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Epigrame despre optimism, adresa este: