Epigrame despre proteste, pagina 2
Lui Puiu Iancovescu
Protestăm cu indignare
Împotriva făr-de-legii!
Puiu-l cheamă, dar nu-nseamnă
Să-l mănânce fript colegii!
epigramă de Virgiliu Slăvescu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Impozitarea maneliștilor, mare jale
De vor fi taxați, se spune
- Precedentele-o relevă -
Maneliștii o vor pune
De-un protest... intrând în grevă!
epigramă de Gheorghe Gurău (august 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Planu-n târg și vulpea-n crâng
- Să-l încolțim pe domnul președinte,
Pe prim ministru și pe gașca lor;
Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte...
(Grăi protestatarul știrb și chior).
epigramă de Ica Ungureanu (august 2011)
Adăugat de Ica Ungureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Preaactualul Constantin Tănase
"Sărăcie este? Este!
Pungășie... Este? Este!
Falimente și proteste..."
Le tot proorocești, Maestre!!!
epigramă de Sever Purcia
Adăugat de Sever Purcia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Valuri de proteste
Manifestări de nota zece
Cu huiduieli pentru "stăpân",
Atâta doar că valul trece
Iar "bolovanii" grei rămân!
epigramă de Gheorghe Gurău (mai 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Darul Divin
Ieșită e din coasta lui Adam,
Cum Dumnezeu creat-a, habar n-am,
Admit, fără protest divinul dar:
Femeia este răul necesar.
epigramă de Corneliu Văleanu din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Băgat în boală de surori
Vă las o notă de protest:
C-aș fi cu ochii pe surori;
Cum să comit așa erori,
Să mă acuze de incest?
epigramă de Teodor Munteanu din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Protest
M-am săturat să fiu cinstit,
Să văd cum cei mai proști ca mine,
Prin furturi s-au căpătuit
Cu mult tupeu, fără rușine!
epigramă de Victor Becheanu (16 iunie 2010)
Adăugat de Victor Becheanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui compozitor avangardist
Muzica-i, pe note, multă,
Este cel mai bun atest,
Pentru ce, cei ce-o ascultă,
Îi scriu note... de protest.
epigramă de Cornel Bălică din Voivodina, Banatul Sârbesc (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Protest
Barbare-au fost metode vechi
Să tragi școlarul de urechi!
Acum, cu suflul novator,
Îl trage el pe-nvățător!
epigramă de Alexandru Misiuga din Antologia epigramiștilor români (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Epigrame despre proteste, adresa este: