Epigrame despre căile ferate
54 de epigrame despre căile ferate.

Feroviară
Pe fata de la "Informații"
Clienții gării o știu bine,
Că-ți dă cu drag orice relații
Doar ziua... noaptea le-ntreține.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unuia cu conștiința pătată
Te observ de săptămâni
Și-ți propun, schimbând macazul:
Nu-ți spăla prea des obrazul,
Că te murdărești pe mâini...
epigramă de Vasile Langa din Urmașii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Guvernanții
Mă tem că nu vor fi în stare
Să țină cârma și macazul,
Să ducă la liman barcazul
Că haita de corupți e mare.
epigramă de Ioan Răduț-Poșăganu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui șef de gară
Are șeful o problemă
Care iese din comun;
Vor să-i taie-un post din schemă:
Al acarului Păun.
epigramă de Virgil Cacinschi din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Convalescență
Deja e-o dramă, geaba mai zâmbim.
Macazul, musai, trebuie schimbat.
Prea mult am fost dresați să nu gândim,
Încât organul
s-a atrofiat.
epigramă de Gheorghe Popescu-Ger din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Rime ceferiste
Trenule, mașină mică,
Eu ți-aș da-ntr-o zi toți banii,
Să-l aduci pe Ionică
Și să-i duci pe toți Ivanii.
epigramă de Gheorghe Bâlici din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Performanță feroviară
Noi și japonezii-avem
Trenuri suspendate,
Dar mai sus ca ei suntem
Ași în... deraiate.
epigramă de Aurelia Velea din Spinul, nr. 16 (decembrie 2009)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui poet ceferist
La cafenea doar el dă tonul,
C-așa ajunse renumit,
El are spirit cu vagonul...
Dar cu vagonul de dormit!
epigramă de Constantin Dumitrașcu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duel epigramatic, seria 3-a din 5.12.1979 - 5.01.1980: 8.Noutatea poantei.
La noi, n-a apărut ardei,
Și m-am gândit să schimb macazul
Și uite-așa, îl duc pe-un "bei"
Să-mi guste-n poantă, numai... prazul!
epigramă de Naum Smarandache din În luptă cu un... bei (2006)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feroviară
- Să nu vă supărați. Pardon!
Când trage trenul la peron?
- Madam, pe care îl preferi?
Pe cel de azi sau cel de ieri?
epigramă de Zeno Dulca din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Epigrame despre căile ferate, adresa este:
