Epigrame de Geo Olteanu
Unui vorbă-lungă
Omul ăsta mă uimește
Și-adevăru-i clar ca ziua:
Chiar când apa îi lipsește
Dumnealui tot bate piua.
epigramă de Geo Olteanu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Barmanii
Să nu mai înjurăm barmanii!
Le curgă banii, râu, în pungă,
Că ei ne prelungiră anii
Cu vinul lor de... apă lungă.
calambur epigramatic de Geo Olteanu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Savanta
La Congres, când fu-ntrebată
Ce înseamnă "polimeri"
Leana a răspuns îndată:
"O livadă cu mulți meri".
epigramă de Geo Olteanu din Epigrame cu și despre femei (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dilemă
La mare-l concepu și nu se teme
De gura lumii plină de venin,
E în dilemă însă cum să-l cheme:
Pierre, Giuseppe, Uve sau Marin?
epigramă de Geo Olteanu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
- diplomație
- Arta de-a-nveli minciuna
În găteală și polei
Și-a ascunde-ntotdeauna
Adevărurile ei.
Diplomația
definiție epigramatică de Geo Olteanu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfat fiului meu
Constiință de-i avea
N-aștepta să tragi foloase,
Scapă repede de ea
Că-ți aduce doar ponoase.
epigramă de Geo Olteanu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unei cochete
După cum ni se relevă
N-a ajuns la măritat,
Dar, de când era elevă,
Tot mereu a exersat.
epigramă de Geo Olteanu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde dai și unde crapă
Pe-un șef corupt l-am demascat:
Ce lovitură, ce tapaj!
De-atunci sunt eu remunerat
Cu ajutorul de șomaj.
epigramă de Geo Olteanu din Urmașii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Musca
De-i flămândă sau sătulă,
S-o privim admirativ:
Când se-așează pe căciulă,
E un mare detectiv!
epigramă de Geo Olteanu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Momentul creației
Când inspirația îmi vine
Și poanta gata stă să iasă,
Nevasta zice către mine:
Ia, treci și mătură prin casă!
epigramă de Geo Olteanu din Constelația Post-scriptum (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă epigramă, o poți adăuga.
Pentru a recomanda epigramele de Geo Olteanu, adresa este: