Epigrame de Gheorghe Belei
Unuia părăsit de soție
În disperare și tăcere
Mulțimi de gânduri negre toarce;
Atât i-a mai rămas: să spere
Că poate... nu se mai întoarce!
epigramă de Gheorghe Belei din Trei decenii de epigramă (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui cleptoman
Nu-s prezumții anodine,
Ci vă spun: e om cu rost
Vede-un lucru că-i pus prost,
Iute-l ia și-l pune bine.
epigramă de Gheorghe Belei din Epigramiști români de ieri și de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

După divorț
Era proastă și vulgară
Și-o durea de mine-n cot!
D-aia am și dat-o-afară...
Cu apartament cu tot!
epigramă de Gheorghe Belei din Palatul de Justiție (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroare mitologică (Lui G. Z.)
Că-i scoase pe zarafi din templu
Nu cred c-a fost un bun exemplu!
Era mai bine o măsură:
Să-i scoată din literatură!
epigramă de Gheorghe Belei din Palatul de Justiție (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un anunț în ziar
Căutăm slujbaș, bun, intrepid,
Abonamentele să strângă.
E preferabil invalid,
... de mâna stângă!
epigramă de Gheorghe Belei din Epigramiști români de ieri și de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carte poștală ilustrată
Mi-a trimis-o nu știu cine,
Ca să știu pe unde-a fost;
Nu se simte dânsul bine,
Dacă nu mă simt eu prost!
epigramă de Gheorghe Belei din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre momentul înmânării bacșișului
Jalnicul moment când vine,
Inima ne bate tare;
Mie-mi bate de rușine,
Lui... de nerăbdare.
epigramă de Gheorghe Belei din Urmașii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui poet
Amicu-și duce-ncet, încet,
Un trai de treburi frământat.
În timpul liber, e poet -
(Păcat că-i veșnic ocupat.)
epigramă de Gheorghe Belei din Epigramiști români de ieri și de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unuia care se laudă cu excursiile făcute în străinătate
N-ar putea respinge nici Seneca
Adevărul trist și lapidar:
Un măgar chiar dac-a fost la Mecca,
După ce s-a-ntors, e tot măgar.
epigramă de Gheorghe Belei din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O epigramă de Păstorel
Banalitate cruntă, peste fire,
Versificată pe șablon fidel,
Fără vreo noimă, fără vreo-nsușire,
E un nimic - dar e de Păstorel!
epigramă de Gheorghe Belei din Epigramiști români de ieri și de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi o altă epigramă, o poți adăuga.
Pentru a recomanda epigramele de Gheorghe Belei, adresa este:
