Epigrame de Sorin Pavel, pagina 2
Echilibru
Desigur lumea nu-i perfectă
Dar, cât de cât, evoluează:
Pe lângă cei ce doar reflectă,
Mai sunt și cei ce reflectează.
epigramă de Sorin Pavel din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză
Din negurosul neolitic
Și până astăzi, evident,
S-a distilat năduful critic
Din oful lipsei de talent.
epigramă de Sorin Pavel din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grandoare
De cum se urcă dânsul la volan,
Te și privește ca un lord sadea,
Dar te stropește ca un bădăran
Și pleacă mai departe... tot așa!
epigramă de Sorin Pavel din Epigramiști cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Darwin
Ne tragem, după cum ne-ai spus,
Din maimuțoi. Slăvit savant,
Chiar și vecinul meu de sus,
Cu mersul lui de elefant?
epigramă de Sorin Pavel din Culegere de epigrame (1974)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miracol
Ce munte curios, Olimpul!
De-l urci și-apoi în piscu-i mori,
Tot nu-i exclus să-l mai cobori
Cu timpul!
epigramă de Sorin Pavel din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nehotărâtul
Ideea că fumatul n-are
Folositor nimic ca act
Persistă-n mintea sa exact
Pân' la țigara următoare!
epigramă de Sorin Pavel din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ozonată
A-ndrăgit din cale-afară
Aerul alpin, faimos,
Care face mai gustos
Chiar și fumul de țigară!
epigramă de Sorin Pavel din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proces de conștiință
Ades eu pe mulți încolțit-am abil,
Cu vorbe mai grele ca dalele,
Deși, recunosc, mi s-a spus, de copil,
Să nu chinuiesc animalele...
epigramă de Sorin Pavel din Epigramiști cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui cântăreț
Aseară m-a-mbătat de fericire
Programul tău de muzică ușoară;
Îl port cu duioșie-n amintire
Ca pe-o măsea care-a-ncetat să doară!
epigramă de Sorin Pavel din Culegere de epigrame (1974)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui filantrop
N-am să-ți spun de el, decât
Că în felul lui e-un as:
Tot ce-ți vâră-ntâi pe gât,
Îți va scoate-apoi pe nas.
epigramă de Sorin Pavel din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi o altă epigramă, o poți adăuga.
Pentru a recomanda epigramele de Sorin Pavel, adresa este:
