Epigramistul
E alpinistul literar modest,
Ce tinde, solitar, să-nfrunte timpul
Și-având acces barat spre Everest,
Se resemnează totuși cu Olimpul.
definiție epigramatică de Elena Bassu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigramistul
Un alchimist, un vrăjitor,
C-un pic de sare și piper,
Obține plusul de umor,
Din minusul de caracter!
definiție epigramatică de Corneliu Berbente (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Epigramistul
Ca rod al vieții democrate,
Epigramistul, cum să zic,
E-o acritură de amic
Ce face glume nesărate.
definiție epigramatică de Janet Nică
Adăugat de Janet Nică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigramistul
Croitorul buclucaș
Care-mbracă foarte șic
Pe clientul uriaș
Cu o haină de pitic.
definiție epigramatică de Vasile Tacu din Dicționar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi o altă definiție, o poți adăuga.
Mai multe citate despre epigramist...